Trofeul Cupei Mondiale e distrus parțial, unul dintre jucători e responsabil de acest lucru: „Nu vă faceți griji, avem specialiști care îl pot repara”

Trofeul Cupei Mondiale e distrus parțial, unul dintre jucători e responsabil de acest lucru:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Trofeul Cupei Mondiale a suferit daune serioase, în euforia creată la Berlin, unde peste 300.000 de oameni i-au așteptat pe Lahm&Co ca pe niște eroi.

În urmă cu fix o săptămână, „panzerele” se impuneau în finala Campionatului Mondial, după ce depășeau, scor 1-0 (după prelungiri), pe Argentina. O zi mai târziu, în capitala Germaniei, jucătorii lui Joachim Low au fost așteptați de peste 300.000 de oameni, iar sărbătoarea a durat ore în șir, fiecare membru al lotului nemților dorind să aibă suveniruri, atât cu trofeul, cât și cu suporterii în extaz.

În euforia generală, unul dintre fotbaliști (nu s-a descoperit încă „vinovatul”) a scăpat trofeul, care e distrus parțial în aceste momente. Informația a fost confirmată de președinele Federației Germane de Fotbal, Wolfgang Niersbach, care a dat însă asigurări că, după ce va fi reparată, Cupa va arăta ca nouă. „Nu vă faceți griji! Avem specialiști care pot să ne repare trofeul. Am încercat să găsim numele celui care a deteriorat Cupa, dar nu am ajuns la niciun rezultat„, a spus Niersbach, citat de Bild.

De notat, totuși, că trofeul primit de Germania este doar o replică, FIFA nemaiacordând originalul din 1983, când acesta a fost furat.

„Cupa a căzut, cupa a căzut”

Incidentul petrecut la celebrarea nemților nu este singular. În 2011, după finala Cupei Spaniei (câștigată de Real, scor 1-0, în fața Barcelonei, după prelungiri), Sergio Ramos a fost protagonistul unui episod similar. Fundașul lui Real a scăpat atunci din mână trofeul sub autocar, în timp ce jucătorii echipei Real Madrid se îndreptau spre Piața Cibeles, unde erau așteptați de zeci de mii de suporteri. Cupa a căzut, așadar, în fața autocarului, care a trecut peste ea, însă șoferul a oprit imediat și a scos trofeul de sub roțile autovehiculului.

Impactul a fost unul extrem de puternic, astfel că oficialii au trimis trofeul la bijutierul care a realizat-o pentru a fi refăcută, iar cei de la Real Madrid au primit o copie a acesteia.

Fanii de pretutindeni s-au distrat la acel moment pe seama incidentului, dovedindu-se extrem de inventivi în crearea de denumiri pentru diverse grupuri și pagini, atât pe Facebook, cât și pe twitter. „Îmi iau cupa în baie înainte să mi-o prindă Sergio Ramos”, „Să-ți cadă o cupă la 4 dimineața și să fii în pielea lui Sergio Ramos” sau „Nici eu nu mi-aș lăsa copilul în mâinile lui Ramos”, au fost cele mai amuzante denumiri ale paginilor create după acel incident.  „Cupa a căzut, cupa a căzut!”, a strigat imediat după incident fundașul, alt prilej de ironii pentru iubitorii de fotbal.

  • Cupa Regelui a fost creată de Federico Alegre în 1976. Trofeul cântărește 15 kg, are 77 cm, este realizat din argint și este evaluat la 10.000 de euro.

Și Daley Blind era să o pățească

Ajax a câștigat în 2013 cel de-al 32-lea titlu din istorie, însă sărbătoarea „lăncierilor” putea să fie stricată de fundașul stânga Daley Blind.

După victoria fără emoții în fața codașei Willem II (5-0), la Amsterdam s-a declanșat fiesta. Dar bucuria campionilor putea să fie marcată de distrugerea trofeului acordat anual echipei care câștigă titlul în Olanda.

La fel ca Sergio Ramos, Daley Blind a provocat hohote de râs pe stadion, dar și pe rețelele de socializare. Fundașul care a uimit la CM 2014 a atins puțin trofeul când se ducea spre podium, alături de colegii săi, iar acesta a căzut de pe stativul pe care era situat. Din fericire, nu a suferit daune semnificative, iar sărbătoarea a continuat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×